AM PORNIT ACEASTĂ ACTIVITATE PENTRU CĂ
NE PASĂ!
Suntem alături de tine atunci când eşti într-o
situaţie dificilă cauzată de un accident rutier, știm foarte bine ce drepturi
ai în această situație și putem să te ajutăm să le obții. Cu trecerea
timpului ne-am creat un nume și o reputație datorită realizărilor pe care le-am
avut. Bazându-ne pe experiența și pe profesionalismul dobândit în 3 ani de
muncă asiduă, continuăm să construim speranţe de mai bine pentru oamenii
care și-au pus viitorul în mâinile noastre.
DESCHIDERE asociatia heracleea.
În anul 2014 am lansat
Asociatia Heracleea Despagubiri Accidente. Ne-am asumat misiunea să ajutăm
victimele accidentelor rutiere vătămate corporal grav şi persoanele care au
pierdut pe cineva drag în accident să obțină de la asiguratorul RCA al celui
responsabil, despăgubirile materiale și morale la care au dreptul. Era un țel
temerar pentru acele timpuri, dar rezultatele au început să vină.
2014
DEZVOLTARE
Pentru că nu exista acest
tip de servicii în România, a trebuit să creăm proceduri, precedente, am
creat jurisprudență, am studiat încontinuu și am adaptat din mers strategiile,
în funcție de noutățile care apar tot timpul în acest domeniu.
2014
PRIMUL BLOG
La începutul lui 2014 am lansat blogul:
asociatiaheracleea.blogspot.ro. Am răspuns gratuit la mii de întrebări, multe
dintre ele fără legătură cu obiectul de activitate al asociatiei, majoritatea
legate de daune auto. Au existat cazuri în care am oferit consultanţă unor
avocați, juriști ai spitalelor sau victime ale accidentelor care doreau să își
verifice avocatul. Am oferit informații corecte și complete tuturor celor care
ne-au contactat, indiferent de interesul pe care îl aveau.
CELE MAI
FRECVENTE TIPURI DE ACCIDENTE SUNT:
Cazul 1. Pieton lovit de maşină
Pietonul
lovit de un autovehicul are dreptul pentru vătămarea sa corporală, la
despăgubiri din asigurarea de răspundere civilă auto. În cazul decesului
acestuia, membrii familiei au dreptul la despăgubiri.
Există
următoarele situaţii:
·
Pietonul a fost lovit în timp ce se afla în traversarea străzii
prin loc marcat;
·
Pietonul a fost accidentat pe trotuar sau pe marginea drumului,
în afara părţii carosabile;
· Pietonul era angajat în traversarea străzii prin loc nepermis
(aici putem obţine despăgubiri în cazul în care şi conducătorul autovehiculului
a încălcat reguli de circulaţie, când există culpă comună).
Cazul 2. Coliziune între două
sau mai multe autovehicule
Au dreptul la
despăgubiri atât pasagerii aflaţi în autovehiculele implicate în accident cât
şi şoferul/şoferii care nu sunt vinovaţi de producerea accidentului. În cazul
în care una sau mai multe dintre aceste persoane decedează în urma
accidentului, rudele acestora au dreptul la despăgubiri important de reţinut: dacă
printre victimele accidentului sunt soţul/soţia sau alţi membri ai familiei
persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier, aceştia au dreptul la
despăgubiri pentru vătămările corporale proprii (a se vedea Decizia Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, Recurs în interesul legii nr. 23 din 26.10.2015).
De asemenea, în cazul în care una dintre aceste victime, rudă cu vinovatul,
decedează ca urmare a evenimentului rutier, membrii familiei defunctului au
dreptul la despăgubiri, cu excepţia persoanei răspunzătoare de producerea
accidentului
Cazul 3. Coliziuni cu diverse
obiecte
Şoferul pierde
controlul asupra direcţiei de mers, derapează, intră într-un cap de pod, iese
de pe carosabil, loveşte un pom, o poartă, un gard sau se răstoarnă pe câmp,
etc.
În aceste
situaţii, dacă victimele decedează, au dreptul la despăgubiri toţi pasagerii
vătămaţi corporal sau rudele acestora, indiferent dacă victimele sunt sau nu
rude cu autorul accidentului.
Bicicliştii
sau motocicliştii victime ale accidentelor rutiere au dreptul la despăgubiri,
inclusiv dacă au fost loviţi prin deschiderea bruscă a portierelor
autovehiculului prin intermediul căruia a fost produs evenimentul rutier.
În cazul în
care biciclistul/motociclistul decedează în urma accidentului, rudele acestuia
pot obţine despăgubiri de la asiguratorul RCA al autorului accidentului.