luni, 25 ianuarie 2016

Juriştii cer trimiterea în judecată!

ANCHETĂ DIFICILĂ în cazul unui accident rutier din 2011, din pricina persoanelor de etnie romă

Ancheta în cazul unui accident rutier petrecut în anul 2011 a fost îngreunată din pricina faptului că au fost implicate şi persoane de etnie romă, care îşi cam schimbă declaraţiile, dar sunt şi greu de găsit. De cealaltă parte, juriştii din cadrul Asociaţiei Heracleea (despăgubiri victime din accidente rutiere), fac tot posibilul ca dosarul să ajungă pe masa judecătorilor pentru a se soluţiona cazul măcar pe latura civilă.
Juriştii susţin că o femeie din Valu lui Traian a rămas fără o sursă sigură de venit încă din anul 2011, atunci când soţul ei, singurul care ar fi avut un loc de muncă stabil, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier. Astfel, după mai bine de 4 ani, juriştii vor să afle care este stadiul anchetei, unde se află dosarul şi de ce nu au fost demarate procedurile de trimitere în judecată a vinovatului, oricare ar fi el. Vorbim despre o familie nevoiaşă al cărei "sprijin", în ziua de 29 iulie 2011, a avut nenorocul să se afle într-un atelaj hipo, pe DN3, drumul care leagă Constanţa de Valu lui Traian, după cum susţin juriştii. Mai precis, în jurul prânzului, căruţa rula dinspre municipiu către Valu, condusă fiind de Gheorghe C. În atelaj se mai afla şi Ioan Palade. La un moment dat, potrivit informaţiilor de la acel moment, căruţaşul ar fi virat către stânga, peste marcajul dublu continuu, pentru a intra pe un drum de pământ. În acel moment, căruţa a fost izbită în plin de un autoturism condus de Anatoli I., care, după cum au precizat oamenii legii, din primele informaţii, ar fi circulat regulamentar. În urma impactului, Ioan Palade a decedat, lăsând în urmă o soţie şi un copil minor, la acea dată. Însă, iată că după mai bine de 4 ani, dosarul încă nu a ajuns pe masa judecătorilor, motiv pentru care jurista Florina Marcu, din cadrul Asociaţiei Heracleea (despăgubiri victime din accidente rutiere) a început demersurile pentru a soluţiona latura civilă. „Dosarul încă se află la anchetatori, fiind vorba despre accidentul rutier din 29.07.2011, când victima, Ioan Palade, şi-a pierdut viaţa. Atunci, fiica acestuia era minoră, care a rămas doar cu mama. Încă de atunci, dosarul stă pe loc, familia nu a fost chemată nici măcar să dea vreo declaraţie, ce să mai vorbim despre trimitere în judecată. Ideea este că persoana decedată era pasager în căruţă, nicidecum nu o conducea. Din câte ştim, un autoturism a intrat în coliziune cu atelajul hipo. Asigurarea o avea la Cardif. Am trimis adresă către Cardif şi nu am primit nici un răspuns până în momentul de faţă. Anchetatorii aveau obligaţia de a trimite anexa 2, să înşiinţeze că a avut loc un accident. Însă, nu s-a finalizat nimic şi firma de asigurări nu poate răspunde. Trebuie să ştim, în primă fază, cine este vinovat. Poate este de vină căruţaşul sau poate şoferul. Noi avem un contract de mandat cu familia decedatului şi, din 2015, am preluat dosarul, dar nu ni s-a răspuns la nici o solicitare. Vom face presiuni întrucât familia trebuie ajutată. Respectivul bărbat, Ioan Palade, era singurul sprijin. Femeia nu avea serviciu, fetiţa era minoră… Şi, ce este cel mai important, oricine ar fi autorul accidentului, Ioan Palade a murit nevinovat", a spus jurista Florina Marcu.

Dosarul se află pe masa procurorilor, iar ancheta este în toi

Potrivit informaţiilor noastre, ancheta a fost îngreunată din pricina faptului că rudele persoanelor din atelajul hipo, care sunt de etnie romă, îşi schimbă declaraţiile în mod frecvent. Se pare că acestea au fost audiate şi mereu schimbă numele celui care a condus căruţa. Însă, la data de 22.08.2014, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de şoferul autoturismului Anatoli I. şi Gheorghe C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 192, alin 1 din Codul Penal, constând în aceea că, la data de 29 iulie 2011, în jurul orei 12.10, numitul Anatoli I. a condus un autoturism pe DN3, dinspre Valu lui Traian către Constanţa şi, ajungând în zona kilometrului 252, a acroşat un atelaj hipo care a trecut peste marcajul axial, dublu continuu, cu intenţia de a traversa drumul naţional. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi care se aflau în atelaj. La data de 12.08.2014, Ioan Palade a decedat la spital. Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Liliana CHIRU
sâmbătă, 23 ianuarie 2016
http://www.replicaonline.ro/ancheta-dificila-in-cazul-unui-accident-rutier-din-2011-din-pricina-persoanelor-de-etnie-roma-258472/

Urmează apelul în dosarul șoferului care a ucis familia interlopului Sinan: se cer daune morale mai mari!

”Lupta” încă nu s-a încheiat în dosarul în care familia interlopului Sinan și-a pierdut viața! Vorbim despre dosarul în care Daniel Păun este judecat pentru ucidere din culpă, el fiind condamnat la 3 ani cu suspendare, pe 27.11.2015 de către Judecătoria Mangalia. Cum decizia nu a fost definitivă, urmează apelul. Potrivit informațiilor noastre, dosarul a plecat deja către Curtea de Apel Constanța, urmând să fie înregistrat. De data aceasta se vor cere daune morale mai mari, însă nemulțumiri au fost mai multe. Spre exemplu, juriștii din cadrul Asociației Heracleea (despăgubiri victime accidente rutiere) consideră că judecătoarea a luat în calcul mai mult detaliile din viața lui Sinan, a cărui familie a murit în teribilul accident, el constituindu-se parte civilă, sărind peste cele care contau, de fapt, în dosarul de față.
Daniel Păun din Pecineaga a fost condamnat la 3 ani cu suspendare de către Judecătoria Mangalia. Totodată, judecătoarea caz a admis în parte acţiunea civilă precizată, obligând inculpatul la plata sumei de 9.973,89 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi a sumei de 200.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale către Sinan Suliman-Iusein. Păun trebuie să plătească daune și familiei soției interlopului. Astfel, instanța l-a obligat la plata sumei de 30.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale către partea civilă Laurențiu Stoian și la plata sumei de 30.000 lei către Maria Stoian. Inculpatul a mai fost obligat să plătească, către partea civilă Suliman Iusein Sali, 25.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale și către Suliman Iusein Teodora, suma de 25.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Însă, cum decizia nu a fost definitivă, a urmat apelul, dosarul urmând a fi înregistrat la Curtea de Apel Constanța. Amintim că tragedia s-a produs în august 2014, după ce soţia interlopului Sinan Suliman Iusein a fost în vizită la acesta, la penitenciar, unde se află pentru infracţiuni de corupţie, ancheta fiind derulată de DNA. Ulterior, femeia, Alina Stoian, de 36 de ani şi fiica sa de 9 ani, Yasemin Suliman-Iusein au ajuns în Pecineaga, unde locuiau. Dar a vrut să plece la Mangalia, astfel Sinan, chiar dacă se afla în închisoare, şi-a contactat o cunoştinţă pentru a le duce pe cele două. Este vorba despre Daniel Păun, care se afla la volanul unui Opel. Pe DN 39, între 23 August şi Mangalia, acesta a virat peste marcajul dublu continuu, fiind izbit în plin de un autoturism care circula regulamentar. Dacă Păun a scăpat ca prin urechile acului, Alina Stoian şi fiica sa nu au avut nici o şansă. Impactul a fost atât de puternic încât trupul femeii a rămas captiv între fiarele contorsionate ale maşinii. Echipajul de descarcerare SMURD ajuns imediat la faţa locului s-a chinuit pentru a scoate trupul. Medicii de pe ambulanţă au încercat să le resusciteze pe mama şi copilul ei timp de aproximativ o oră, însă eforturile au fost în zadar: nu au putut decât să constate decesul, rănile fiind mult prea grave. Bărbatul a fost trimis, la începutul acestui an, în judecată de procurori pentru ucidere din culpă.
”S-a discutat mai mult despre viața lui Sinan și nu despre teribilul accident”
Însă, nemulțumirile sunt multe. Familia celor care și-au pierdut viața consideră că pedeapsa cu suspendare este strigătoare la cer, dar și daunele morale ce-i revin copilului lui Sinan, cre și-a pierdut atât mama cât și sora. ”Suntem foarte nemulțumiți. Nu poți să dai unui copil doar 60.000 de lei în momentul în care îi moare și mama și sora. Sumele care se dau în general sunt mult mai mari, iar aici... nu s-a putut. Vorbesc acum strict din punct de vedere financiar, pentru că el este un copil foarte bun, unul dintre elevii cei mai buni de la Liceul de Informatică din Mangalia. Nu s-a cerut pensie, că puteam cere până la data când termina facultatea, masterul. Nu, noi am cerut o sumă de bani ca să poată fi întreținut, cu toate că asta nu compensează durerea că a rămas fără mamă și soră. Însă, ne-am gândit la un suport material pentru el, pentru viitor”, a declarat, pentru ”Replica”, Florina Marcu, jurist în cadrul Asociației Heracleea. În plus, aceasta a menționat că la proces s-a discutat mai mult despre viața lui Sinan. ”În instanță s-a discutat foarte mult nu de cel care a omorât două persoane, s-a discutat despre Sinan. Dar nu el era cel judecat. Sinan a greșit și plătește pentru asta. E alt dosar. Nu mi s-a părut corect să fie întrebaţi martorii pe care i-am adus dacă avea amantă. Putea să aibă, care era problema cu dosarul de față? Aici trebuia să se discute despre cel care a omorât două persoane…”, a mai spus juristul, care consideră că a fost o discrimnare și pentru faptul că familia lui Sinan este de altă etnie. În continuare, urmează să se judece apelul.
Liliana CHIRU
vineri, 1 ianuarie 2016
http://www.replicaonline.ro/urmeaza-apelul-in-dosarul-soferului-care-a-ucis-familia-interlopului-sinan-se-cer-daune-morale-mai-mari-255260/

vineri, 15 ianuarie 2016

    NOI VA AJUTAM SA OBTINETI DESPAGUBIREA  FINANCIARA PENTRU VATAMARI CORPORALE SAU DECES DIN ACCIDENTE RUTIERE!

Putini romani cunosc faptul ca printr-o Polita de Asigurare  RCA se despagubesc, pe langa daune material si VATAMARI CORPORALE si DECESE, produse din culpa, terte persoane implicate involuntar  in accidente rutiere.

Aceste aspecte sunt reglementate in legislatia romaneasca prin:
-      Legea 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, privind asigurarile si reasigurarile in Romania.
-      Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor Nr. 14/2011 pentru punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 858, din 6 dec 2011.

Suma maxima de despagubire printr-o Polita de Asigurare RCA pentru VATAMARI CORPORALE si DECESE este de 5 000 000 euro.

Beneficiarii  unor astfel de despagubiri sunt:

-      Toate persoanele aflate in vehiculul nevinovat;
-      Persoanele aflate in vehiculul vinovat, cu exceptia soferului vinovat, chiar daca sunt rude cu acesta;
-      Pietonii, biciclistii, motociclistii, carutasii vatamati de un vehicul asigurat RCA;
-      Persoanele aflate in incinte, care au suferit vatamari corporale, in urma impactului unui vehicul in miscare in incinta respectiva;
-      Alte persoane vatamate de un vehicul asigurat RCA in urma unui accident rutier;
-      BENEFICIAZA de DESPAGUBIRI si persoanele vatamate de un vehicul NEASIGURAT RCA sau care nu poate fi identificat intrucat a parasit locul accidentului, prin intermediul F.P.V.S.

Cine poate formula petentiile pentru despagubire?

-      Insasi persoana vatamata corporal sau familia ei, in cazul in care aceasta este in incapacitate de o face;
-      Familia ( rude pana la gradul 3 ) persoanei decedate ( fiecare membru al familiei primeste o despagubire individuala );

Care  sunt conditiile minimale obligatorii pentru a obtine o despagubire?

-      Vatamari corporale  ( fizice si/sau psihice ) sau decesul sa fie rezultatul unui accident rutier.
-      Sa nu fi trecut mai mult de 3 ani de la data accidentului rutier, data specifica in documentele organelor de ancheta.
-      Sa nu fi semnat o declaratie de renuntare la pretentiile civile ( materiale ) in favoarea vinovatului si/sau a societatii de asigurari.

Care este termenul maxim de formulare a pretentiei de despagubire?

-      Intre 24 de ore si maxim 3 ani de la data producerii evenimentului rutier.

ATENTIE! Dupa termenul general de prescriptie de 3 ani nu se mai pot formula cereri de despagubire, ( sunt si exceptii ), asa ca nu abuzati de el.

CE VA PROPUNEM ?

-      Sa apelati cu incredere la serviciile noastre in vederea incheierii si solutionarii dosarului de despagubire;
-      Sa ne puneti la dispozitie, setul minimal de documente solicitate , pentru instrumentarea dosarului de despagubire;
-      Noi ne ocupam in numele dvs. sa facem toate demersurile pentru obtinerea
despagubirilor de la societatea de asigurari la care este  asigurat soferul vinovat;
-      Noi va tinem in permanenta la curent cu evolutia demersurilor de obtinere a despagubirii;
-      Apeland la noi nu mai consumati nervii si anii din viata prin procese si tribunal, nu mai sunteti fortati sa platiti la tribunal taxe de timbru de 10 % din cuantumul despagubirii solicitate, conditie obligatorie pentru deschiderea procesului, nu mai platiti avocati, etc.
-      Comisionul nostru il incasam, la final, procent din valoarea despagubirii obtinute pentru dvs. si este oricum mult mai mic decat valoarea cheltuielilor ocazionate de un proces civil.

SUNTEM REPREZENTANTI AUTORIZATI AI ASOCIATIEI HERACLEEA DE DESPAGUBIRI si va asiguram ca odata ce dosarul dumneavoastra este complet si acceptat de catre specialistii nostri, CU SIGURANTA veti obtine DESPAGUBIREA FINANCIARA CORECTA  la care aveti dreptul.